Care sunt cele care dispar? Cele care nu se sustin pe principiile economiei de piata ci cele destinate presiunii politice si manipularii deoarece patronatele nu mai au bani sa le sustina!

graficul: Finaciarul

Apel la profesionalism

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei face apel la profesionalismul si buna-credinta a tuturor institutiilor de presa din Romania.

Pe fundalul numeroaselor evenimente politico-economice si sociale care afecteaza in aceasta perioada agenda publica, ActiveWach – Agentia de Monitorizare a Presei isi exprima increderea in capacitatea profesionala si discernamantul tuturor actorilor care comunica public, in spiritul protejarii si promovarii interesului public.

Lansam un apel la moderatie si precautie in prezentarea evenimentelor si opiniilor care se formuleaza in aceasta perioada. Incurajam dezbaterile si analizele fundamentate, in spiritul informarii corecte a publicului. Sustinem orice demers jurnalistic temeinic, care nu este viciat de interpretari si speculatii excesive. Consideram ca presa, in ansamblul ei, este un actor vital in realitatea sociala si numai printr-un comportament echilibrat si profesionist poate servi, cu adevarat, publicului larg.

APEL catre jurnalisti, organizatii profesionale, sindicate media, patronate

1. Zvonuri si Speculatii. Nu prezentati sau comentati zvonuri ca informatii si stiri. Introducerea de zvonuri in circuitul informational inseamna validarea lor (in special atunci cand sunt prezentate de canalele de stiri).
2. Impostura. Promovati competenta – promovati persoane relevante pe domeniile in discutie, persoane pe care le recomanda CV-ul profesional, competenta dovedita anterior, specializarea.
3. Comentatori de serviciu. Nu exista nici ziaristi, nici politicieni multilateral-dezvoltati, cu competente si capabili sa aduca informatii pertinente pentru orice domeniu in discutie.
4. Scenaristi versus Jurnalisti. Mentionati vizibil jurnalistii si demarcati-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analisti, editorialisti, ghicitori sau scenaristi. Nu amestecati categoriile. Pentru invitatii permanenti sau cvasi-permanenti, postati online CV-urile lor si mentionati daca pentru prestatia de analiza televizata sunt remunerati si de catre cine.
5. Angajati. Precizati relatia invitatului cu persoana sau subiectul dezbatut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).
6. Judecatori. Sprijiniti separatia puterilor in stat, nu va erijati in judecatori, nu faceti presiune asupra instantelor sa ia o anumita decizie.
7. Investigatie. Criticati administratia bazandu-va pe fapte, documente, situatii concrete, prin materiale de investigatie jurnalistica bine documentate.
8. Abuzuri. Reclamati abuzurile de orice fel impotriva ziaristilor, de la abuzuri fizice la cenzura in interiorul redactiei.
9. Campanii. Refuzati campaniile de presa impuse de interesele financiare, politice sau de alta natura ale patronului.
10. Autoreglementare. Intariti organizatiile profesionale, ca actori distincti in piata media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Daca breasla nu se autoreglementeaza, atunci politicienii vor incerca sa intervina din exterior.
11. Agenda-setting. Promovati mai multa diversitate in subiectele prezentate. Nu lasati politicienii sa va impuna zilnic agenda si subiectele pe care sa le discutati si rediscutati la nesfarsit.
12. Echilibru versus panica. Evitati folosirea imaginilor cu potential de a induce panica in randul populatiei. Prezentati un discurs echilibrat! Mai ales, in cazul relatarilor despre producerea catastrofelor naturale. Fara atitudini grave, intrebari alarmante si irelevante, fara imagini ce promoveaza panica atunci cand ilustrati un subiect.
13. Informatii fara atribuirea sursei. Precizati sursa informatiilor citate de pe Internet.

Precizam ca acest apel a fost  lansat de ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie in luna mai 2009.

Din pacate, nu si-a pierdut actualitatea.

ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei este o organizatie de drepturile omului care militeaza pentru comunicare libera in interes public. Sustinem consolidarea accesului la informatii, a libertatii presei si a libertatii de exprimare, programele de imbunatatire a dialogului social si ne implicam in actiuni de advocacy pentru imbunatatirea politicilor publice ce vizeaza drepturile omului, mass-media si buna guvernare.

MTP -1
În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii  au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj  i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.
MTP – 2
În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe estegaranţia pentru creditul tau imobiliar (deşi  în reclama TV, el  cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o  parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.
MTP – 3
În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.
MTP – 4
În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2  şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierulva întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine.  Apoi, acesta aparent liniştit  se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)
MTP – 5
În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierulsă se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară .  Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”.  Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraierconştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Ideea impozitării suplimentare a drepturilor de autor a fost lansată la începutul anului de Șeitan și Boc. Ea a fost readusă în discuție de liderul sindical Bogdan Hossu.

“Punctul nostru de vedere este că impozitarea ar trebui să fie de maxim 16% pe salariile de până la 3.000 de lei, 25% pentru cele cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei şi între 38-40%, pentru veniturile ce depăşesc 10.000 de lei”, a precizat pentru Realitatea.net, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
“La ora actuală, drepturile de autor nu sunt aplicate cum trebuie. S-a ajuns în situaţia în care şi şoferii sunt plătiţi pe drepturi de autor. Trebuie să nu mai existe un subterfugiu, ci o definiţie super clară a ceea ce înseamnă drepturile de autor, ca să nu mai existe scăpări care prejudiciază sistemul de colectare”, a declarat Bogdan Hossu.

Din start, sindicalistul Bogdan Hossu comite o gravă eroare, confundând veniturile provenite din drepturi de autor cu veniturile salariale, deși esența contractului de drepturi de autor este fundamental diferită de cea a contractului de muncă.
Din această diferență rezultă și a doua mare eroare. Veniturile din drepturile de autor nu sunt constante. Un regizor sau scenarist poate să obțină niște sume consistente la finalul a doi ani de muncă. Un scriitor poate lucra un an sau doi la o carte. Sau poate scrie două cărți într-un an. Veniturile obținute ar trebui să-i fie suficiente și pentru perioada următoare de creație. Care poate fi mai lungă sau mai scurtă. Și atunci cum să impozitezi diferențiat? Aplici impozitarea pe lunile în care a obținut veniturile (și ajungi la 38-40%) sau pe cele în care nu are venituri. Cine poate estima cât durează la modul real cât durează perioada de documentare, lucru, creație a unui text publicistic, a unui tablou, a unui roman ori a unui film?
În fine, a treia greșeală, provine din incompetență. Din incompetența (și indolența) organelor fiscale care nu aplică legea și permit mascarea unor contracte de muncă sub forma contractelor drepturilor de autor.

Pentru a beneficia de impozitarea mai mică a drepturilor de autor, față de cea plătită pe cărțile de muncă, mulți angajatori folosesc acest tip de contracte. Practic, contractele de muncă sunt ascunse sub forma unor contracte de drepturi de autor. Obligativitatea plății CAS pentru drepturile de autor ar fi, astfel, o măsură anti-evazionistă. De fapt, este doar o dovadă a incompetenței Guvernului și a instituțiilor subordonate, care nu sunt în stare să stopeze și să să sancționeze evaziunea din domeniu. Și atunci lovesc la grămadă: atât în cei care încalcă legea, cât și în creatorii propriu-ziși, care devin ”victime colaterale”.

Cei care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor au posibilitatea să plătească, dacă vor, CAS. Dacă nu o fac, suportă riscurile aferente. Este o prostie însă argumentul că ar fi vorba de o impozitare diferențiată, neuniformă ori discriminatorie a veniturilor obținute în urma unui contract de drepturi de autor în comparație ce cele rezultate în urma unui contract de muncă. Esența celor două tipuri de contracte este fundamental diferită. Dacă s-ar accepta un asemenea argument (cel al impozitării uniforme a veniturilor) ar însemna că ar trebui să se plătească CAS și pentru veniturile obținute din chirii, pentru dividende ori câștigurile de la bursă. Ceea ce, evident, este o aberație.

Uite ce spunea, în ianuarie, și Mihai Șeitan, ministrul Muncii, pentru a argumenta o asemenea măsură. “Este vorba despre drepturile exclusive de autor, nu este vorba şi de cei care au contracte de muncă, de creatorii care fac cărţi sau spectacole. Este vorba despre cei care sunt plătiţi exclusiv pe drepturi de autor sau convenţii civile”.

Așadar, conform lui Șeitan, dacă un scriitor, un regizor, un artist plastic ori un cercetător ar avea și un contract de muncă totul ar fi în regulă. Domnule Șeitan, domnule Boc, domnule Bogdan Hossu, creația intelectuală nu este o activitate de timp liber! Iar o carte, un film, un tablou sau un studiu științific nu se produc în fabrică! Toate acestea presupun ani de școală și o perfecționare continuă, care nu se poate face ”după progamul de lucru”. Această perfecționare continuă face parte din ”programul de lucru”!

Mai mult, ideea că cineva scrie o carte sau pictează un tablou ”la patron” vine în contradicție flagrantă cu ideea de creație liberă. Ar fi hilar să-i vedem pe investitorii în cultură alcătuind business-planuri de genul: în primul semestru al lui 2010, poeții Ion Mureșan sau Mircea Cărtărescu vor produce trei volume de poezii, pictorul Ioan Sbîrciu patru tablouri, iar psihologul Daniel David și sociologul Vasile Dâncu câte două studii științifice (exemplele sunt strict aleatorii).
Ideea asimilării contractelor de drepturi de autor contractelor de muncă nu este, așadar, doar ilegală, ci și o mostră de incompetență, prostie și cinism etalate de guvernanți și sindicaliști deopotrivă.

Bonus: Drepturile de autor în mass-media

Pentru că problema legată de drepturile de autor are aplicație și în presă, am mai scris un text în ianuarie, pe care îl reiau cu această ocazie.
Dezbaterea a pornit de la o premisă greșită, de tip sindicalist, conform căreia contractul de drepturi de autor ar reprezenta o modalitate prin care angajatorul (patronul) eludează legea, plătind mai puține impozite. Ideea e de două ori falsă: 1. pentru că face referire la punctul de vedere al angajatorului (patronului), nu al jurnalistului; 2. pentru că pornește de la confuzia existentă între veniturile rezultate din contractele de drepturi de autor și contractele de muncă (a căror esență juridică este fundamental diferită).
Mentalitatea de tip sindicalist este și cea care a generat, de altfel, concluzia că un jurnalist este un ”angajat”.

1. Cartea de muncă – subordonare

Un jurnalist care practică această profesie cu vocație și cu pasiune știe că scrie pentru cititori, nu pentru patron. Firma, instituția, patronul sunt cei care intermediază și monetizează munca lui, obținând propriile lor beneficii (materiale sau de altă natură). Atenție însă, între un jurnalist care lucrează ”pe drepturi de autor” și angajator NU există relații de subordonare. Ierarhia în acest caz este doar una formală, care permite funcționarea sistemului, nu una legală. Un contract de drepturi de autor este un contract pe orizontală, în care părțile se află pe poziții de egalitate (doar o negociere proastă putând să schimbe acest lucru) – jurnalistul predă articolul/materialul, firma îl cumpără și îl transformă în venituri.
Ierarhia și, implicit, subordonarea apar doar în momentul semnării unui contract de muncă. Contractul de muncă este un contract pe verticală. De aici și legitimitatea sancțiunilor pentru nerespectarea sarcinilor ”de serviciu”. De aceea mi se pare cel puțin straniu să fii liber, să ai privilegiul de a face doar ceea ce îți place și este în acord cu convingerile tale și tu să îți dorești să devii ”angajat” cu carte de muncă, cu toate subordonările care rezultă din acest lucru!

2. Cartea de muncă în presă – plafonare

În domeniul presei, contractele de muncă pentru jurnaliști sunt surse de plafonare și ineficiență. Am avut ocazia să constat pe viu, de nenumărate ori, transformările pe care le suferă un jurnalist din momentul în care își schimbă statutul de la ”plata cu bucata” la ”angajat cu carte de muncă”. Entuziasmul, creativititatea, ideile inedite, energia se diluează brusc și sunt înlocuite de știri și materiale ”la normă” – declarații de presă, comunicate, conferințe de presă etc. Jurnalistul nu mai lucrează pentru calitatea semnăturii proprii (în unele cazuri nici nu-l mai interesează dacă materialele lui sunt semnate sau nu), ci pentru justificarea cărții de muncă.

Așa s-a dezvoltat mentalitatea ”umplerii” ziarului, a grupajului de știri ori a paginii de internet, mentalitate conform căreia, indiferent de calitatea produsului jurnalistului există cineva (patronul) care, la final de lună, plătește acest produs. Nu înțeleg de ce sunt unii care încă se mai miră că jurnaliștii nu mai scriu demult pentru public. E simplu: pentru că marfa lor nu mai este adresată publicului, ci patronului, cu care au încheiat un contract de muncă sau un contract de drepturi de autor, dar pe care ei (jurnaliștii) îl asimilează tot cu un contract de muncă. Patronul este un cumpărător sigur, care plătește en-gros, fără să fie prea atent la detalii. Publicul (cititorul) e un cumpărător ciufut, care alege de pe taraba ta doar ceea ce-i place (dacă îi place), lăsând deoparte marfa proastă, stricată ori perimată.

3. Cartea de muncă – mai puține venituri

Ideea conform căreia dintr-un contract de drepturi de autor se câștigă mai puțin decât dintr-un contract de muncă este, din nou, falsă. Am debutat în presă în primăvara lui 1993. În cei aproape 17 ani (calendaristici) am lucrat pentru diferite ziare locale sau naționale. În paralel, timp de 12 ani am lucrat și în radio, la Radio Cluj. Așadar, cumulat pe toate instituțiile, ar veni aproximativ 29 de ani. Din tot acest timp, în cartea de muncă am ”vechime” de ceva mai mult de… 6 (șase) ani. Din acești șase ani, un an figurează ca jurist-consult (pentru că mă ocupam și de acest aspect la unul dintre ziare) și trei ani reprezintă perioada în care fost am redactor-șef la ”Clujeanul”, funcție care presupune multe atribuții administrative, diferite de munca propriu-zisă de jurnalist.

Cu toate acestea, de fiecare dată, având posibilitatea, oferită de contractul de drepturi de autor, să colaborez cu mai multe instituții, veniturile au fost, în mod constant, peste media celor ale colegilor mei cu carte de muncă. A fost chiar o situație, spre sfârșitul anilor 90, în care, fiind plătit ”la bucată”, aveam venituri nete de trei ori mai mari decât ale colegilor reporteri de la ziar și de două ori mai mari decât cele ale redactorului șef. Asta fără veniturile pe care le aveam de la radio. Când reprezentanții patronatului au încercat să mai taie din aceste venituri, aducând în discuție salariile colegilor, le-am replicat scurt: ”să le fie de bine, ei au carte de muncă”. Și le-am pus în vedere că dacă vor să-mi ”taie” din venituri, alternativele sunt evidente: fie o să scriu mai puțin, fie o să-mi caut un alt ziar cu care să colaborez. Au renunțat.

4. Și, totuși, de ce carte de muncă?

Așadar, sumarizând, nu-i înțeleg pe jurnaliștii care vor să renunțe la contractele de drepturi de autor în detrimentul unui contract de muncă. La început am crezut și eu în mirajul ”siguranței” oferite de cartea de muncă. M-am lecuit în momentul în care am înțeles ce pierd: libertatea de a-mi alege subiectele, de a-mi face propriul program (îmi cer scuze pe această cale unora dintre foștii mei șefi pe care i-am exasperat, dar care nu prea aveau ce-mi face în lipsa unui contract de muncă – ori îmi acceptau toanele, ori renunțau la colaborarea cu mine), lipsa unor relații de subordonare și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a colabora (la modul corect) cu mai multe instituții media în același timp. Implicit de a avea și beneficii materiale mai mari.

Dar, până la urmă, și această neînțelegere are o explicație. După cum spuneam, există două categorii de jurnaliști: cei care își exercită profesiunea cu dedicație (acceptându-i caracterul ei vocațional/liberal, cu tot ce decurge din asta), respectiv cei care o consideră (doar) o meserie aducătoare de venit, cu program fix și produse executate ”la normă”. Și, cum există și libertatea de opțiune, fiecare poate alege categoria din care dorește să facă parte.

De ce a luat această decizie?

Dumitru Sechelariu, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro:

“Ultimele acţiuni ale DNA au creat un risc reputaţional care a dus la imposibilitatea de a face împrumuturi bancare. Apoi, este vorba şi de această perioadă de recesiune. Letea are nevoie de o capitalizare.”

“Mai stăm pe producţie zece zile. Apoi se va închide, va fi în conservare, voi vedea ce voi face.”

Cei 270 de angajaţi de la Letea vor intra în şomaj, spune Sechelariu. “Oricum, în ultimul an, au fost mai mult în şomaj tehnic”.

Sechelariu avasează mai multe posibilităţi de a salva fabrica:

“Una ar fi vânzarea maşinii aici sau în afară. Există mai multe negocieri în acest moment. Am cam trei patru oferte să vând afară fabrica şi una din România. Sunt negocieri.”

“Vom încerca să vindem şi o parte din terenul fabricii. Dacă nu reuşesc nici să vând fabrica, nici terenul, o să intre în conservare.”

Capacitatea de producţie a fabricii Letea este de 70.000 de tone de hârtie pe an. “Poate merge până la 120.000 de tone”, spune Sechelariu. Totuşi, anul acesta, doar 6.000 de tone de hârtie au ieşit de pe banda fabricii.

Marile ziare au cumpărat hârtie de import, aceasta fiind o altă cauză a deciziei luiSechelariu.

“Presa centrală, marile ziare, mă refer la ce deţine Dinu Patriciu, Dan Voiculescu sau Bobby Păunescu nu a vrut să colaboreze. Asta deşi eu am un preţ şi o calitate peste Slovenia (principalul meu concurent), Polonia, Rusia sau Ucraina.”

Cum au justificat publisherii de la noi?

“Nu au justificat. Au preferat să ia de la străini.”

Stocul actual se duce la export, spune Sechelariu, în ţări precum Turcia, Moldova, Georgia, Ungaria,India sau Egipt.

Comenzile de pe plan intern au fost puţine, spune Sechelariu şi “doar cum au vrut ei”.

“De obicei, nu vor contracte cu Letea. Iau doar când vor ei. De câţiva ani încoace, este mai mult o rezervă pentru ei.”

Principalii clienţi pe plan intern ai fabricii de la Letea erau titlurile din presa locală.

Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului, invocă şi relaţia cu actualul primar,Romeo Stavarache:

“Primarul îmi pune beţe în roate. De şase ani am probleme cu municipalitatea, sunt blocat în toate părţile. Este greu să lucrezi cu o administraţie ostilă. A existat un investitor care a vrut să cumpere zece hectare de teren de la Letea. Cu 16 milioane de euro, fabrica se putea capitaliza. Acest investitor venea cu 80 de milioane de euro investiţie. Primarul a zis Nu.”

Programul “Supporting investigative journalism” are ca principale obiective:

l                  îmbunătățirea calității și sprijinirea publicării investigațiilor jurnalistice;

l                  perfecţionarea tehnicilor de investigaţie prin traininguri susținute de jurnalişti de investigaţie străini şi români cu experienţă

l                  stabilirea de contacte între jurnaliștii români și cei străini

l                  derularea unor stagii de pregătire în redacţiile unor publicaţii prestigioase din Marea Britanie

La acest program se pot înscrie jurnalişti de investigație din presa scrisă, radio şi TV, care îndeplinesc următoarele condiţii:
• vârsta: maxim 35 ani

• experienţa profesională: minim 2 ani

• cunoaşterea limbii engleze este obligatorie.

Dosarul de înscriere va conţine:

• curriculum Vitae

• formular de înscriere (disponibil pe site-ul freedomhouse.ro)

• fotografie tip paşaport

• portofoliu [două investigații de presă relevante pe una dintre temele: criminalitate transfrontalieră (trafic de carne vie, trafic de droguri, contrabandă cu țigări), exploatarea minorilor, organizaţii de crimă organizată, corupţie]

• două scrisori de recomandare
Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 19 februarie 2010 (inclusiv). Toate înscrierile vor avea în titlu menţiunea « pentru Programul “Supporting investigative journalism”».

Toate costurile sunt acoperite de organizatori.
Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia pe baza unui interviu.

Pentru depunerea dosarelor şi obţinerea de informaţii suplimentare, vă puteţi adresa Fundaţiei Freedom House.

Adresa: B-dul Ferdinand 125 et.1 ap.2, sector 2, Bucureşti

Telefon: 021.253 28 38; 0731 909 910 Fax: 021.253 00 63,

E-mail: freedomhouse@freedomhouse.ro

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, democraţia şi drepturile omului, cu un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului şi al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Freedom House România are o experienţă de peste 11 ani în gestionarea proiectelor, avand ca principale domenii profesionalizarea presei şi specializarea jurnaliştilor, consolidarea statului de drept şi îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie.
Persoană de contact: Ramona Diaconu, Coordonator de program

e-mail: ramona@freedomhouse.ro

Bucureşti, 8 februarie 2010

Am luat act de plângerea penală depusă împotriva mea, recent de  preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, care acuză lipsa de promovare în programele Televiziunii Române, a domniei sale şi a formaţiunii pe care o conduce.
În acest sens, îi reamintesc domnului preşedinte PRM, Corneliu Vadim Tudor că în perioada în care formaţiunea pe care o reprezintă a avut calitatea de partid parlamentar, aceasta a beneficiat de prezenţa în programele şi emisiunile SRTv în conformitate cu prevederile legii.
De asemenea, din momentul în care domnul C.V. Tudor a devenit europarlamentar, Societatea Română de Televiziune prin programele sale a adus la cunoştinţa opiniei publice, luările de poziţie sau iniţiativele de interes public ale domniei sale.
De altfel, SRTv va acţiona şi în continuare în acelaşi mod, promovând toate iniţiativele importante pe plan naţional sau european, întreprinse de europarlamentarii români, indiferent de apartenenţa lor politică.
Personal consider acţiunea domnului preşedinte PRM, Corneliu Vadim Tudor drept o formă de presiune, o ingerinţă în activitatea editorială a SRTv, aşa cum este aceasta definită la art. 8 din Legea 41/1994.
Totodată, consider că instituţiile democratice, cu responsabilităţi în sancţionarea publică a unor astfel de ingerinţe în activitatea unei instituţii de media (Parlamentul României,      mass-media, Organizaţiile Neguvernamentale de profil etc.),  ar trebui să ia, încă o dată atitudine, faţă de astfel de practici de presiune.

Alexandru Sassu
Preşedinte Director General al SRTv

A doua oara nu mai apelez la cuvantul “prost” asa cum am facut-o in articolul cu SRR.

Dupa experieta amintita prin iarna lui 2006 (ma cam plictiseam intre traininguri, deplasari in Moldova, scris pe la SFIN lucrat pe la Parlament …) urmaream piata din  audiovizual. Citind fel de fel aflu ca TVR-ul scoate la concurs postul de director la canalul TVR1. Marturisesc ca experianta mea de televiziune este destul de mica, dar principiile de management sunt aceleasi ca la radio. (Aici se vor arata unii mai destepti dat pe cuvant ca este asa.)

Deci, aflu de concurs, imi fac documentatia si o inregistrez la poarta de pe Pangrati, fara sa anunt pe nimeni, fara nici cel mai mic lobby. Sunt chemat la “evaluarea psihologica”. Acolo ma vad cu concurentii: aameni la locul lor, de care sincer, nu auzisem. Facem cunostinta si facem un small talk ce coplezenta.

Ma prezint la concurs. In discutii cu contracandidatii aflu de ce scrisese EVZ despre castigatorul care se stia: Dana Deac. Intru in comisie si raman placut sursprins ca  membrii comisiei chiar au citit cu mare atentie proiectul si domnii Pruteanu, Romanescu si Giurgiu apreciaza ideiile scrise. Ies. Plec. Astept telefon. Suna telefon si EVZ are dreptate. Nici un bai! Ce-am avut si ce-am pierdut. Daca am suferit dupa SRR, unde am pus inima si speranta, aici chiar s-a aplicat zicala cu durutul in dos.

Interesant este ce urmeaza. Peste cateva zile ma suna secretara PDG-ului Tudor Giurgiu si ma invita la o discutie cu el. Ma duc si raman surprins de amabilitate si deschiderea discutiei. Idei principale: Dana Deac este mai buna deoarece are experieta in tv mai mare (just, ca are!), proiectul a fost cel mai bun, interviul a fost cel mai bun dar … experienta conteaza. PDG-ul imi spune ca peste foate putin timp se scoate la concurs si postul de director TVR2 si vrea sa vin sa concurez. Replica mea a fost de bun simt: “Dar parca e un sef acolo.” Da dar e de pe vremea lui Nicolau si creeaza probleme. Discutia se termina ca vrea sa lucreze cu mine si va lua legatuta cu mine dupa ce Rasvan Nicolescu va fi debarcat.

Sincer imi suradea ideea deoarece TVR2 este cel mai aproape de misiunea de a educa poporul. Am studiat canalul si deja aveam niste idei de ceea ce trebuia facut. Am mai documentat cine si ce face RN si tot ce aparuse in presa ii era defavorabil din toate punctele de vedere.

Finalul: Tudor Giurgiu si respectivul CA este debarcat si totul cade.

De ce am scris si aceasta “experienta”? Acelasi motiv ca la precedentul articol: se apropie debarcarea si numirile in noul CA al TVR si poate va studia cineva documentatia care acum poate fi facuta publica deoarece dintr-un punct de vedere nu mai este de actualitate dar din pacate este inca actuala.

Aceasta se gaseste aici: PROIECT

Ar mai fi de pus o intrebare: oare atunci a inceput asaltul Intact in TVR?