Consultanta Publicitate

Institutul National de Statistica ne anunta ca dispar canale media.

Care sunt cele care dispar? Cele care nu se sustin pe principiile economiei de piata ci cele destinate presiunii politice si manipularii deoarece patronatele nu mai au bani sa le sustina!

graficul: Finaciarul

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.
Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţieipe scurt MTP-uri.Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon”şi/sau “fraier”

MTP -1
În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii  au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj  i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.
MTP – 2
În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe estegaranţia pentru creditul tau imobiliar (deşi  în reclama TV, el  cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o  parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.
MTP – 3
În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.
MTP – 4
În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2  şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierulva întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine.  Apoi, acesta aparent liniştit  se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)
MTP – 5
În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierulsă se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară .  Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”.  Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraierconştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

VoxPublica: Incompetența și prostia își dau mâna: Boc, Șeitan și Bogdan Hossu. Bonus: drepturile de autor În presă

Ideea impozitării suplimentare a drepturilor de autor a fost lansată la începutul anului de Șeitan și Boc. Ea a fost readusă în discuție de liderul sindical Bogdan Hossu.

“Punctul nostru de vedere este că impozitarea ar trebui să fie de maxim 16% pe salariile de până la 3.000 de lei, 25% pentru cele cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei şi între 38-40%, pentru veniturile ce depăşesc 10.000 de lei”, a precizat pentru Realitatea.net, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
“La ora actuală, drepturile de autor nu sunt aplicate cum trebuie. S-a ajuns în situaţia în care şi şoferii sunt plătiţi pe drepturi de autor. Trebuie să nu mai existe un subterfugiu, ci o definiţie super clară a ceea ce înseamnă drepturile de autor, ca să nu mai existe scăpări care prejudiciază sistemul de colectare”, a declarat Bogdan Hossu.

Din start, sindicalistul Bogdan Hossu comite o gravă eroare, confundând veniturile provenite din drepturi de autor cu veniturile salariale, deși esența contractului de drepturi de autor este fundamental diferită de cea a contractului de muncă.
Din această diferență rezultă și a doua mare eroare. Veniturile din drepturile de autor nu sunt constante. Un regizor sau scenarist poate să obțină niște sume consistente la finalul a doi ani de muncă. Un scriitor poate lucra un an sau doi la o carte. Sau poate scrie două cărți într-un an. Veniturile obținute ar trebui să-i fie suficiente și pentru perioada următoare de creație. Care poate fi mai lungă sau mai scurtă. Și atunci cum să impozitezi diferențiat? Aplici impozitarea pe lunile în care a obținut veniturile (și ajungi la 38-40%) sau pe cele în care nu are venituri. Cine poate estima cât durează la modul real cât durează perioada de documentare, lucru, creație a unui text publicistic, a unui tablou, a unui roman ori a unui film?
În fine, a treia greșeală, provine din incompetență. Din incompetența (și indolența) organelor fiscale care nu aplică legea și permit mascarea unor contracte de muncă sub forma contractelor drepturilor de autor.

Pentru a beneficia de impozitarea mai mică a drepturilor de autor, față de cea plătită pe cărțile de muncă, mulți angajatori folosesc acest tip de contracte. Practic, contractele de muncă sunt ascunse sub forma unor contracte de drepturi de autor. Obligativitatea plății CAS pentru drepturile de autor ar fi, astfel, o măsură anti-evazionistă. De fapt, este doar o dovadă a incompetenței Guvernului și a instituțiilor subordonate, care nu sunt în stare să stopeze și să să sancționeze evaziunea din domeniu. Și atunci lovesc la grămadă: atât în cei care încalcă legea, cât și în creatorii propriu-ziși, care devin ”victime colaterale”.

Cei care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor au posibilitatea să plătească, dacă vor, CAS. Dacă nu o fac, suportă riscurile aferente. Este o prostie însă argumentul că ar fi vorba de o impozitare diferențiată, neuniformă ori discriminatorie a veniturilor obținute în urma unui contract de drepturi de autor în comparație ce cele rezultate în urma unui contract de muncă. Esența celor două tipuri de contracte este fundamental diferită. Dacă s-ar accepta un asemenea argument (cel al impozitării uniforme a veniturilor) ar însemna că ar trebui să se plătească CAS și pentru veniturile obținute din chirii, pentru dividende ori câștigurile de la bursă. Ceea ce, evident, este o aberație.

Uite ce spunea, în ianuarie, și Mihai Șeitan, ministrul Muncii, pentru a argumenta o asemenea măsură. “Este vorba despre drepturile exclusive de autor, nu este vorba şi de cei care au contracte de muncă, de creatorii care fac cărţi sau spectacole. Este vorba despre cei care sunt plătiţi exclusiv pe drepturi de autor sau convenţii civile”.

Așadar, conform lui Șeitan, dacă un scriitor, un regizor, un artist plastic ori un cercetător ar avea și un contract de muncă totul ar fi în regulă. Domnule Șeitan, domnule Boc, domnule Bogdan Hossu, creația intelectuală nu este o activitate de timp liber! Iar o carte, un film, un tablou sau un studiu științific nu se produc în fabrică! Toate acestea presupun ani de școală și o perfecționare continuă, care nu se poate face ”după progamul de lucru”. Această perfecționare continuă face parte din ”programul de lucru”!

Mai mult, ideea că cineva scrie o carte sau pictează un tablou ”la patron” vine în contradicție flagrantă cu ideea de creație liberă. Ar fi hilar să-i vedem pe investitorii în cultură alcătuind business-planuri de genul: în primul semestru al lui 2010, poeții Ion Mureșan sau Mircea Cărtărescu vor produce trei volume de poezii, pictorul Ioan Sbîrciu patru tablouri, iar psihologul Daniel David și sociologul Vasile Dâncu câte două studii științifice (exemplele sunt strict aleatorii).
Ideea asimilării contractelor de drepturi de autor contractelor de muncă nu este, așadar, doar ilegală, ci și o mostră de incompetență, prostie și cinism etalate de guvernanți și sindicaliști deopotrivă.

Bonus: Drepturile de autor în mass-media

Pentru că problema legată de drepturile de autor are aplicație și în presă, am mai scris un text în ianuarie, pe care îl reiau cu această ocazie.
Dezbaterea a pornit de la o premisă greșită, de tip sindicalist, conform căreia contractul de drepturi de autor ar reprezenta o modalitate prin care angajatorul (patronul) eludează legea, plătind mai puține impozite. Ideea e de două ori falsă: 1. pentru că face referire la punctul de vedere al angajatorului (patronului), nu al jurnalistului; 2. pentru că pornește de la confuzia existentă între veniturile rezultate din contractele de drepturi de autor și contractele de muncă (a căror esență juridică este fundamental diferită).
Mentalitatea de tip sindicalist este și cea care a generat, de altfel, concluzia că un jurnalist este un ”angajat”.

1. Cartea de muncă – subordonare

Un jurnalist care practică această profesie cu vocație și cu pasiune știe că scrie pentru cititori, nu pentru patron. Firma, instituția, patronul sunt cei care intermediază și monetizează munca lui, obținând propriile lor beneficii (materiale sau de altă natură). Atenție însă, între un jurnalist care lucrează ”pe drepturi de autor” și angajator NU există relații de subordonare. Ierarhia în acest caz este doar una formală, care permite funcționarea sistemului, nu una legală. Un contract de drepturi de autor este un contract pe orizontală, în care părțile se află pe poziții de egalitate (doar o negociere proastă putând să schimbe acest lucru) – jurnalistul predă articolul/materialul, firma îl cumpără și îl transformă în venituri.
Ierarhia și, implicit, subordonarea apar doar în momentul semnării unui contract de muncă. Contractul de muncă este un contract pe verticală. De aici și legitimitatea sancțiunilor pentru nerespectarea sarcinilor ”de serviciu”. De aceea mi se pare cel puțin straniu să fii liber, să ai privilegiul de a face doar ceea ce îți place și este în acord cu convingerile tale și tu să îți dorești să devii ”angajat” cu carte de muncă, cu toate subordonările care rezultă din acest lucru!

2. Cartea de muncă în presă – plafonare

În domeniul presei, contractele de muncă pentru jurnaliști sunt surse de plafonare și ineficiență. Am avut ocazia să constat pe viu, de nenumărate ori, transformările pe care le suferă un jurnalist din momentul în care își schimbă statutul de la ”plata cu bucata” la ”angajat cu carte de muncă”. Entuziasmul, creativititatea, ideile inedite, energia se diluează brusc și sunt înlocuite de știri și materiale ”la normă” – declarații de presă, comunicate, conferințe de presă etc. Jurnalistul nu mai lucrează pentru calitatea semnăturii proprii (în unele cazuri nici nu-l mai interesează dacă materialele lui sunt semnate sau nu), ci pentru justificarea cărții de muncă.

Așa s-a dezvoltat mentalitatea ”umplerii” ziarului, a grupajului de știri ori a paginii de internet, mentalitate conform căreia, indiferent de calitatea produsului jurnalistului există cineva (patronul) care, la final de lună, plătește acest produs. Nu înțeleg de ce sunt unii care încă se mai miră că jurnaliștii nu mai scriu demult pentru public. E simplu: pentru că marfa lor nu mai este adresată publicului, ci patronului, cu care au încheiat un contract de muncă sau un contract de drepturi de autor, dar pe care ei (jurnaliștii) îl asimilează tot cu un contract de muncă. Patronul este un cumpărător sigur, care plătește en-gros, fără să fie prea atent la detalii. Publicul (cititorul) e un cumpărător ciufut, care alege de pe taraba ta doar ceea ce-i place (dacă îi place), lăsând deoparte marfa proastă, stricată ori perimată.

3. Cartea de muncă – mai puține venituri

Ideea conform căreia dintr-un contract de drepturi de autor se câștigă mai puțin decât dintr-un contract de muncă este, din nou, falsă. Am debutat în presă în primăvara lui 1993. În cei aproape 17 ani (calendaristici) am lucrat pentru diferite ziare locale sau naționale. În paralel, timp de 12 ani am lucrat și în radio, la Radio Cluj. Așadar, cumulat pe toate instituțiile, ar veni aproximativ 29 de ani. Din tot acest timp, în cartea de muncă am ”vechime” de ceva mai mult de… 6 (șase) ani. Din acești șase ani, un an figurează ca jurist-consult (pentru că mă ocupam și de acest aspect la unul dintre ziare) și trei ani reprezintă perioada în care fost am redactor-șef la ”Clujeanul”, funcție care presupune multe atribuții administrative, diferite de munca propriu-zisă de jurnalist.

Cu toate acestea, de fiecare dată, având posibilitatea, oferită de contractul de drepturi de autor, să colaborez cu mai multe instituții, veniturile au fost, în mod constant, peste media celor ale colegilor mei cu carte de muncă. A fost chiar o situație, spre sfârșitul anilor 90, în care, fiind plătit ”la bucată”, aveam venituri nete de trei ori mai mari decât ale colegilor reporteri de la ziar și de două ori mai mari decât cele ale redactorului șef. Asta fără veniturile pe care le aveam de la radio. Când reprezentanții patronatului au încercat să mai taie din aceste venituri, aducând în discuție salariile colegilor, le-am replicat scurt: ”să le fie de bine, ei au carte de muncă”. Și le-am pus în vedere că dacă vor să-mi ”taie” din venituri, alternativele sunt evidente: fie o să scriu mai puțin, fie o să-mi caut un alt ziar cu care să colaborez. Au renunțat.

4. Și, totuși, de ce carte de muncă?

Așadar, sumarizând, nu-i înțeleg pe jurnaliștii care vor să renunțe la contractele de drepturi de autor în detrimentul unui contract de muncă. La început am crezut și eu în mirajul ”siguranței” oferite de cartea de muncă. M-am lecuit în momentul în care am înțeles ce pierd: libertatea de a-mi alege subiectele, de a-mi face propriul program (îmi cer scuze pe această cale unora dintre foștii mei șefi pe care i-am exasperat, dar care nu prea aveau ce-mi face în lipsa unui contract de muncă – ori îmi acceptau toanele, ori renunțau la colaborarea cu mine), lipsa unor relații de subordonare și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a colabora (la modul corect) cu mai multe instituții media în același timp. Implicit de a avea și beneficii materiale mai mari.

Dar, până la urmă, și această neînțelegere are o explicație. După cum spuneam, există două categorii de jurnaliști: cei care își exercită profesiunea cu dedicație (acceptându-i caracterul ei vocațional/liberal, cu tot ce decurge din asta), respectiv cei care o consideră (doar) o meserie aducătoare de venit, cu program fix și produse executate ”la normă”. Și, cum există și libertatea de opțiune, fiecare poate alege categoria din care dorește să facă parte.

Iata un comunicat al TVR-ului din care intelegem ca CV Tudor a facut o plangere penala impotriva PDG al TVR Alexadru Sassu:

Bucureşti, 8 februarie 2010

Am luat act de plângerea penală depusă împotriva mea, recent de  preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, care acuză lipsa de promovare în programele Televiziunii Române, a domniei sale şi a formaţiunii pe care o conduce.
În acest sens, îi reamintesc domnului preşedinte PRM, Corneliu Vadim Tudor că în perioada în care formaţiunea pe care o reprezintă a avut calitatea de partid parlamentar, aceasta a beneficiat de prezenţa în programele şi emisiunile SRTv în conformitate cu prevederile legii.
De asemenea, din momentul în care domnul C.V. Tudor a devenit europarlamentar, Societatea Română de Televiziune prin programele sale a adus la cunoştinţa opiniei publice, luările de poziţie sau iniţiativele de interes public ale domniei sale.
De altfel, SRTv va acţiona şi în continuare în acelaşi mod, promovând toate iniţiativele importante pe plan naţional sau european, întreprinse de europarlamentarii români, indiferent de apartenenţa lor politică.
Personal consider acţiunea domnului preşedinte PRM, Corneliu Vadim Tudor drept o formă de presiune, o ingerinţă în activitatea editorială a SRTv, aşa cum este aceasta definită la art. 8 din Legea 41/1994.
Totodată, consider că instituţiile democratice, cu responsabilităţi în sancţionarea publică a unor astfel de ingerinţe în activitatea unei instituţii de media (Parlamentul României,      mass-media, Organizaţiile Neguvernamentale de profil etc.),  ar trebui să ia, încă o dată atitudine, faţă de astfel de practici de presiune.

Alexandru Sassu
Preşedinte Director General al SRTv

Nu pot sa incep acest articol decat cu “Am fost un prost!” Un prieten mi-a spus chiar inainte: “Nu ai nici o sansa pentru ca nu esti destul de securist!”

Fata de situatia creata in urma atacului energetic a carui victima a fost unul dintre
politicienii marcanti ai tarii, Active Watch-Agentia de Monitorizare a Presei constata
cu ingrijorare ca reactia mass media este departe de a raspunde nevoilor si
ingrijorarilor cetatenilor romani, generate de aceasta situatie.
Prezenta pe posturile de televiziune, la radio si in presa scrisa, a unor opinii
contradictorii creeaza confuzie si lasa cetatenii cu sentimentul ca Romania este
abandonata in fata unor atacuri energetice venite din partea unor forte ostile.

Ingrijorarea este cu atat mai mare cu cat insusi rezultatul alegerilor a fost decis nu
de vointa alegatorilor, ci de atacul energetic…

Suntem vrajiti de-a dreptul de jurnalistii, analistii politici, militari si economici
care rezolva eteric, pe ecranele de cristal, cu acelasi har si inspiratie astrala
problemele politice, economice, militare, sociale, dar si pe cele ezoterice ale
natiunii. O asemenea concentrare de energii si competente ne da speranta ca sfarsitul
crizei este miraculos de aproape.

Credem ca a venit momentul ca in mass media sa se poata face auzite acele voci care au
competenta si autoritate si care ar avea posibilitatea sa restabileasca linistea si
sentimentul de securitate nationala in sufletele concetatenilor nostri.

In consecinta, AW-AMP solicita institutiilor responsabile sa initieze in regim de
urgenta procedurile necesare pentru a rezolva grava criza de competenta in domeniul
vrajilor de orice fel.

Cerem, asadar, incetarea regimului inchizitorial impus de CNA (Marele Inchizitor al
Tarii) si reintroducerea in legalitate a accesului vrajitoarelor in mass media.
Aceasta masura poate contribui si la sfarsitul crizei care devasteaza media autohtona.

Ezoteria salveaza Romania!

a inceput de mult … are succes … ofera o foarte mare expunere

distrati-va:

Schweppes

Volkswagen

Samsung

MSI Computers

… si este normal deoarece a fost printre putinii ambasadori ai Statelor Unite care a coborat in strada si a relationat cu oamenii de rand. S-a implicat in procesul democratic romanesc, incarcand (si reusind) sa inteleaga ce se intampla in Romania de zi cu zi.

“Romanii vorbesc engleza, sunt pro-americani, sunt oameni draguti. Acolo exista o cultura interesanta si o istorie fascinanta” este un pasaz din cartea sa “Dracula is Dead”. Cartea va fi lansat saptamana viitoare.

“Am avut oportunitatea sa traim in Romania de trei ani. Exista o Romanie pe care americanii nu o cunosc deloc si am scris aceasta carte pentru a le povesti despre ea” ma i spune fostul ambasador american.

Una din marile realizari jurnalistice pe care am avut-o cu colegii mei din Braila de la Radio Impact a fost un interviu cu domnia sa in 2001, in turneul pe care l-a facut inainte de terminarea misiunii.

Povestea este simpla: am aflat de venirea domniei sale la Braila si am telefonat la Ambasada pentru a solicita un interviu. Nu am asteptat prea mult si am primit raspunsul.

In cateva ore am facut rost de doua steaguri imense, unul am Statelor unite si unul al Romaniei pe care le-am arborat la intrarea in Hotelul Traian, locul unde aveam studiourile postului de radio. Am tinut oficialii la pe holuri pentru ca nu aveam loc pentru toti. Ceea ce este amuzant au fost presiunile oficialilor braileni de a fi invitati impreuna cu ambasadorul in emisiune. A trebuit sa-i multumesc cu o cafea … tot pe hol.

Ce mirat era primarul (comunist) de atunci Anton Lungu de faptul ca un ambasador a venit sa dea un interviu tocmai la noi. Pe vremea aceea eram cel mai acid post de radio si aveam in spate o colaborare de 5 ani cu Radio Europa Libera.

Problema este ca mi-am stricat relatiile cu ceilalti colegi de presa deoarece nu i-am lasat (din lipsa de timp) sa puna si ei intrebari. (de atunci nu mai vorbesc cu Cristian Lipan, care realiza o emisiune la noi la radio in calitate de redactor sef la Braileanul).

Iata si dovada:

jos: Florin Chitoiu – director de programe si Mihaela Dan – redactor sef

sus: numai redactori: Marius Subcinschi,  Dana Dehelean, Mihai Dumbrava, Ana Maria Homoraceanu si Ana Maria Gheorghe … si bineinteles Excelenta Sa Ambasadorul James C. Rosapepe si sotia.

… iata unul din motivele pentru care si eu iubesc America.

Jurnalistii si practicantii de relatii publice cred ca proprietarii institutiilor media si afilierile politice au cea mai mare influenta asupra media, potrivit unui studiu calitativ pe tema transparentei in media si a practicilor media din Romania. Studiul, realizat la nivel national, a fost prezentat miercuri in cadrul evenimentului PR Week, la inceputul unei dezbateri pe tema eticii in activitatile de PR.

Raportul “Media Transparency and Media Practices in Romania” a fost realizat de Institute for Public Relations/Forum for International Communications si s-a bazat pe perceptiile culese, prin intermediul unor chestionare, de la cateva zeci de practicanti din media si relatii publice.

Studiul prezentat de Katerina Tsetsura (SUA), Institute for Public Relations (IPR) & University of Oklahoma, arata intre altele ca:

• Intrebati in legatura cu principalele surse influenta asupra media, practicantii din presa si PR apreciaza ca acestea constau in proprietarii institutiilor media si afilierea lor politica
• Intrebati in legatura cu publicitatea mascata, respondentii apreciaza ca exista astfel de cazuri in diverse forme, atat in media nationala, cat si in media regionala si locala, iar o buna parte din institutiile media incheie contracte de prestari servicii pentru acoperire mediatica. Potrivit Katerinei Tsetsura, studiile realizate in alte tari indica rezultate similare
• Intrebati daca departamentul de vanzari de publicitate al unei institutii media influenteaza deciziile editorilor, respondentii apreciaza, in general, ca acest lucru se intampla uneori, mai des la nivel regional
• Intrebati daca sursele de informare pun presiune financiara asupra media (de exemplu prin retinerea unor contracte de publicitate sau subventii) pentru a influenta media, jurnalistii cred in mai mare masura decat practicantii de PR ca acest lucru se intampla – mai des in cazul media locale si regionale
• Intrebati daca este considerata o practica normala acceptarea de plati indirecte sau directe, din partea surselor de informare, respondentii au spus ca acest lucru se intampla, insa putini cred ca aceasta practica este profesionala si cu atat mai putin etica
• Jurnalistii si practicantii de PR sunt in dezacord in privinta profesionismului in PR-ul romanesc – jurnalistii nu cred, in general, ca PR-ul este profesionist, pe cand respondentii din PR cred ca este in general profesionist. Pe de alta parte, ambele tabere cred in aceeasi masura ca jurnalismul in Romania este profesionalizat

Cat de etice sunt practicile jurnalistice si de PR romanesti, in prezent, a constituit subiectul unei dezbateri in cadrul congresului PR Week.

Ioana Avadani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent:

• Noi am spus de multe ori ca lucruri precum plata pentru articole se intampla.
• Multi ziaristi percep profesionalizarea zonei de PR ca pe un lucru rau. Din punctul lor de vedere un PR bun este o piedica in obtinerea informatiei. Problema se pune foarte acut la institutiile publice, unde ziaristii spun ca un PR bun la primarie este moartea investigatiei
• In 2004-2005 am avut probleme cu publicitatea alocata de institutiile publice. Anul acesta nu am mai avut neaparat relatii de publicitate: am avut coproductii, promovari, sponsorizari, proiecte comune – lucruri nereglementate de lege. Ramane de vazut cat sunt de transparente si de etice
• Ma tem ca in media romaneasca comportamentul etic nu este atat de sus pe scara sociala
• Industria mass-media este singura industrie care beneficiaza de protectie constitutionala. In baza acestei protectii, ea trebuie sa dea ceva inapoi, pentru ca serveste interesul public

Robert Turcescu:

• Cunoastem multi dintre oamenii care luandu-si titulatura de PR-isti stau pe langa o autoritate locala. Oamenii acestia sunt folositi exclusiv pentru imaginea respectivului individ – sa-i gestioneze aparitiile in spatiul public (judeca mai degraba cantitativ decat calitativ) sau sa actioneze ca intermediar in presiunile exercitate asupra jurnalistului. Relatiile dintre PR-isti si jurnalisti se duc in general in acesti termeni. Si intre jurnalisti exista spagari sau diversi altii, reveniti in presa dupa ce s-au perindat prin institutii publice. Acum in mai toate trusturile de presa au scazut salariile, iar jurnalistul isi pune problema ca asta e, trebuie sa iasa banul de undeva.
• Sunt foarte sceptic. Solidaritatea de breasla in zona jurnalistilor, inclusiv pe tema autoreglementarii, lipseste cu desavarsire
• Cred ca in perioada urmatoare va fi ceva obisnuit sa bata jurnalisti la usa si sa intrebe “mie ce-mi iese?”
• Spaga “la sacosa” data jurnalistului nu se mai intampla. Lucrurile s-au rafinat. Acum sunt spagi pe contract

Katerina Tsetsura, Institute for Public Relations (IPR) & University of Oklahoma:

• Ceea ce a spus Robert Turcescu se intampla in toata lumea. In Rusia spun ca acesta este felul nostru, altii se intreaba ce se poate face pentru a rezolva problemele existente

Mihai Coman, Decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC):

• Daca un jurnalist spune ca din cauza celui de la PR nu poate sa faca o investigatie, e clar ca e un jurnalist prost
• Un om de PR care practica inchiderea totala e unul prost, e un activist de partid.
• Sunt multi oameni care se folosesc de pozitia lor de jurnalist sau PR pentru a-si atinge interese personale
• In ultimii cinci ani s-au inmultit fabricile de diplome – sunt 30 de sectii in tara care fac relatii publice si vreo 27 care fac jurnalism. Ce se va intampla in anii urmatori: se vor spala diplome pe la diverse facultati.

Manuela Preoteasa, managing partner Hotnews.ro:

• In online, ce alt ombudsman ai mai bun decat cititorul?
• Exista publicitate platita, marcata, care devine tot mai creativa si care poate avea succes in randul publicului online chiar daca e marcata ca publicitate.
• Daca vine jurnalistul la omul de PR si cere in mod aberant bani, exista multi alti jurnalisti si multe alte institutii si organizatii media la care sa apelati
• Ca presa avem o misiune publica, daca nu o indeplinim publicul ne va amenda

Luca Niculescu, Redactor-Şef RFI Romania:

• La RFI toate problemele discutate aici sunt prevazute in reglementarile proprii. De exemplu nu avem voie sa acceptam invitatii la o masa care costa mai mult de 20 de euro si nu avem sa apelam la practici care au direct sau indirect cu publicitatea

Liana Ganea, Coordonator de programe la Agenţia Naţională de Monitorizare a Presei

• In ultimii ani au existat mai multe cazuri in care PR-ul unor companii a oferit cadouri consistente unor jurnalisti, iar unii dintre acestia au sesizat problema pe blogurile lor si/sau au returnat cadourile
• Anul acesta am avut o decizie istorica a CNA, care a constatat ca Eximbank si-a facut reclama mascata la televiziunile de stiri. Tot recent, Cotidianul a publicat doua materiale, in septembrie, in care arata ca in mai multe ziare locale a aparut acelasi articol despre ministrul Udrea. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Mircea Geoana. A existat si situatia cu explozia laptopului lui Mircea Badea, neasumata ca publicitate

sursa: WEBPR